Intr-o noapte, Ion se abatu pe la Ana sa stie ca n-a parasit-o. A doua zi George o vazu mai vesela. Ion primi citatie la judecatorie in procesul cu Lungu. Joi pleca cu Glanetasu si Zenobia la judecatorie unde era si Lungu. Acolo era si Bleciug care ii tinu parte lui Lungu. Punctul culminant al romanului si momentul in care cele doua "glasuri" se confunda este scena sarutarii pamantului. In construcita subiectului, ea reprezinta totodata o anticipare a finalului sau tragic, a contopirii cu pamantul care ii este atat de drag. Scena cositului,a sarutarii pamantului memorabile,se adauga celor dinainte,alcatuind prin Ion o fiinta generica si mareata : "Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului,ca o chemare coplesindu-l.Se simtea mic si slab,cat un vierme pe care-l calci in picioare,sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place." Structural, romanul este împărţit pe două planuri. Primul surprinde viaţa satului Pripas cu fixarea locului, descrierea obiceiurilor (scena horei- pagină memorabilă ) avându-l în centru pe Ion în jurul căruia se ţese firul epic. Celelalte personaje: Vasile Baciu, Ana, George, Florica, Belciug asistă şi contribuie toate la destinul O alta scena plina de semnificatii a romanului este cea in care Ion saruta pamantul "ca pe o ibovnica". Aceasta secveta demonstreaza inca o data faptul ca prioritatea principala a personajului eponim este sa capete proprietati funciare care sa-i aduca autoritatea pe care o considera cuvenita intre localnici. Tipologia celor doua personaje este evidentiata de aumite scene. Pentru Ion, o scena reprezentativa este cea a sarutarii pamantului. Evolutia lui Titu este sintetizata in penultimul capitol, in scrisoarea de la Bucuresti catre parinti. Este un om acum maturizat de dorul de casa, care se simte instrainat de Ardeal. Modalitati de caracterizare WNg0BC.

scena sarutarii pamantului ion